Profetul, după ce și-a părăsit casa, s-a dus cu rugi pe buze la casa lui Abu Bakr. Întreaga noapte Abu Bakr nu închisese un ochi așteptându-l pe Profet. Când s-au întâlnit, imediat au părăsit casa prin ușa din spate și au plecat din Mekka. Abu Bakr luase câțiva bani și ceva mâncare pentru călătorie. La trei mile depărtare de Mekka, s-au apropiat de Muntele Thaur. Au urcat încet pe munte. Pentru a nu lăsa vreo urmă în spatele lor, se descălțaseră și mergeau cu încălțămintea în mână. În noaptea cea întunecată, Profetul – și ce minunat profet! – îndura toate aceste greutăți de dragul credinței sale. Era aproape de dimineață. În Muntele Thaur era o peșteră și ei s-au decis să intre în ea. Când venea iar seara, vor porni iar. Cu permisiunea Trimisului lui Allah, Abu Bakr a intrat primul în peșteră, era umed înăuntru și el cerceta pereții cu mâinile sale. Era posibil ca în crăpăturile peretelui să aibă cuiburi creaturi otrăvitoare, precum scorpioni sau șerpi. Din acest motiv, el a umplut toate crăpăturile cu bucăți de pânză pe care le rupsese din hainele sale. Acum aveau un adăpost. El a spus:
– O, Trimis al lui Allah! Acum poți veni.
Profetul a intrat în peșteră. Cu prima rază de lumină a zilei, ei dispăruseră iarăși.
Acei dușmani care auziseră că exista o răsplată pentru oricine îl găsea pe Profet erau pe urmele lui. Cei care îl iubeau pe Profet se rugau. Cei care nu îl cunoșteau bine, dar voiau răsplata, au început să îl caute. Puteau fi văzuți oameni peste tot, cu bețe, săbii și pietre în mâini. Doi urmăritori buni au găsit urmele picioarelor Profetului și ale lui Abu Bakr. Urmându-le, au ajuns la Muntele Thaur. Unul dintre ei a spus:
– Nu au putut merge mai departe de peștera aceasta, deoarece urmele pașilor se opresc aici.
Profetul și Abu Bakr erau încă în peșteră. Ei puteau auzi vocile oamenilor și puteau vedea oamenii care stăteau la gura peșterii. Lui Abu Bakr îi era atât de frică, încât broboane mari de sudoare curgeau de pe fruntea lui. Cu voce scăzută a spus:
– O, Trimis al lui Allah! Nu mi-e teamă că voi fi omorât. Dar dacă ei își vor face ție vreun rău, musulmanii vor fi terminați.
Profetul a zis plin de încredere:
– Nu te teme, Abu Bakr. Allah este cu noi.
Abu Bakr a spus:
– Dacă vreunul dintre ei se apleacă și se uită înăuntru, ne va vedea.
Chiar și atunci, Profetul era plin de curaj.
– Tu crezi că atunci când Allah este unul dintre trei persoane, ne pot prinde?
Apoi s-a rugat pentru Abu Bakr să se simtă liniștit și să nu îi fie frică. Dintr-odată, îngrijorările lui Abu Bakr au dispărut. La fel ca și Profetul, el era plin de speranță și curaj în ajutorul lui Allah.
Totul era liniștit acum. Nu mai era nimeni afară. Era într-o zi de luni. Profetul și prietenul lui cu care călătorea, Abu Bakr, au ieșit încet din peșteră. Profetul și-a deschis palmele și i-a mulțumit lui Allah, apoi s-a rugat ca această călătorie să fie ușoară și să le aducă răsplată. Între timp, Abu Bakr pregătise cămilele. Păstorul lui Abu Bakr, Amir, venise la ei. Ei urma să fie ghidul pentru restul călătoriei. Abu Bakr i-a dat-o pe Qaswa, cămila sa puternică și bine pregătită, Profetului.
– Pentru tine mi-aș sacrifica mama și tatăl, o, Trimis al lui Allah! a spus el. Aici este, ia-o și călărește-o.
Profetul avea obiceiul de a nu accepta nimic ce nu îi aparținea.
– Nu aș vrea să călăresc o cămilă care nu este a mea, a spus el..
Abu Bakr a spus:
– Atunci este a ta. Călărește-o, te rog.
Profetul și-a repetat refuzul spunând:
– Până ce nu plătesc pentru ea, nu aș vrea să o călăresc.
Neavând nicio ieșire, Abu Bakr i-a spus prețul cămilei. Atunci Profetul a cumpărat-o de la el. Și-au înhămat cămilele și au plecat cu Amir. Munții din Mekka erau acum cu mult în spate. Profetul a vrut să vadă pentru ultima dată locurile unde fusese născut și crescut în Mekka. și-a oprit cămila. Uitându-se înapoi la Kaaba și la munții Mekkăi pentru mult timp, el a murmurat: „Pe Allah, tu ești cel mai frumos și cel mai bun loc dintre toate locurile pe care Allah le-a creat. Dacă nu aș fi fost obligat să plec, niciodată nu te-aș fi părăsit. Niciodată nu m-aș fi stabilit în alt loc”.
Profetul era o persoană loială. El niciodată nu uita bunătatea și amabilitatea față de el. Acest oraș fusese foarte amabil cu el pentru mult timp. În acest mod, el își lua rămas bun de la orașul care îi dăduse atât de mult. În acel moment, Îngerul Jibril a apărut și a adus un verset de la Allah Preaînaltul. Însuși Allah l-a consolat pe profet cu acest verset:
„Același Dumnezeu care ți-a poruncit să reciți Coranul,
să Îi predici adevărurile și să te supui poruncilor Sale,
te va aduce înapoi la Mekka”.
Primind această veste bună, Profetul cu mai mult zel și un sentimente de fericire a pornit iarăși în călătoria sa spre Medina. Cu deșertul nesfârșit care se întindea în fața sa, a călătorit cu încredere completă în Allah, simțind o mare iubire pentru El.
