Încă o dată, duşmanii Profetului s-au adunat împreună. Oricine putea vedea ura şi răutatea din ochii lor. Inimile lor erau pline de furie. Erau foarte îngrijoraţi. Dacă lucrurile mergeau în aceasta direcţie, mulţi urmau să devină musulmani. Acest lucru îi deranja foarte mult. Ei erau cei mai bogaţi şi mai puternici oameni din Mekka. Cum se putea ca cineva să se ridice şi să îi provoace pe ei toţi? El le spunea tuturor că era greşit să adore idolii, oamenii trebuiau să Îl adore doar pe Allah. Ce fel de aroganţă era aceasta? Ei nu mai doreau să îl vadă în mijlocul lor. Astfel că au hotărât să îl omoare pe Profet. Abu Jahl a spus:
– Îl voi răsplăti pe cel care îl omoară pe Muhammed, cu o sută de cămile, aur și bani cât doreşte.
Tuturor le era frică. Nu ar fi fost deloc uşor să îl omoare. Toată lumea ştia acest lucru. Oricând încercau să facă aceasta, ceva îi împiedica. Trebuia să fie cineva foarte curajos Şi puternic. Era nevoie de un bărbat, neînfricat şi curajos, care ar fi acţionat fără ezitare. Printre ei, exista un bărbat solid, puternic şi cu o privire fioroasă. Tuturor le era frică de el. El era foarte inteligent. Obişnuia să se comporte cu toţi în mod egal şi cu dreptate. Nimeni nu îl putea opri odată ce el îşi punea în minte să facă ceva. Dintr-odată, ochii tuturor erau țintiți asupra lui. El era foarte sigur pe sine. Nimeni nu îl putea învinge într-o luptă. Toţi deodată au spus:
– Omar poate face acest lucru! şi spunându-i: „Avem încredere în tine, Omar!”, i-au dat mai mult curaj.
– Hai să te vedem în acţiune, l-au îndemnat ei.
Omar s-a înarmat cu sabia. Ochii lui, roşii de furie, îi ieşiseră din orbite. El era plin de ură. Dorea să termine acesată sarcină cât mai repede.
Arqam îl iubea pe Profet. El era pregătit să sacrifice totul pentru religia lui. El era un om bun, îşi deschisese casa pentru musulmani. Toţi obişnuiau să se adune în casa lui să-l asculte pe Profet. Era precum o şcoală. De această dată, Profetul şi cei care îl iubeau erau iarăşi în casa lui. Omar aflase că Profetul era în casa lui Arqam. În timp ce el se grăbea furios într-acolo, s-a întâlnit cu prietenul lui, Nuaym. Nuaym devenise musulman, dar păstra secret acest lucru. Când l-a văzut pe Omar, l-a întrebat îngrijorat:
– Unde mergi, Omar?
Grăbindu-se, Omar i-a răspuns supărat:
– Mă duc să îl distrug pe Muhammed.
Lui Nuaym i se făcuse pielea de găină. El i-a răspuns:
– După ce vei face acest lucru, crezi că vei rămâne pur şi simplu liber?
Furia lui Omar a crescut.
– Ce? – a spus el –Şi tu eşti de partea lui?
Nuaym a spus:
– Lasă-mă pe mine. Prima dată, ai grijă de sora ta, fiindcă sora ta împreună cu soţul ei au devenit musulmani.
Omar înnebunise. Cum era posibil acest lucru? Trebuia să afle dacă acest lucru era adevărat. Aşadar, a schimbat direcţia şi s-a îndreptat spre casa surorii sale. În acel moment, sora lui Omar, Fatima, împreună cu soţul ei, Sa`id, citeau câteva versete din Coran. Când Omar a ajuns la uşa casei ei, el le-a auzit vocile. Pentru prima dată în viaţa lui auzea aşa ceva. Nu era vreun cântec sau vreo poezie. Era ceva diferit, un sunet care te fascina. Omar a stat acolo pentru un timp pentru a le auzi conversaţia. Dar apoi, nu a mai putut aştepta. El a început să bată în uşă. Sora lui, temătoare şi îngrijorată, a ascuns foile Coranului undeva şi apoi a deschis uşa. Când l-a văzut pe fratele ei, Omar, stând în pragul uşii, a îngheţat. Nu ştia ce să spună.
– Ce era ceea ce citeai acum câteva clipe?
– Ei bine, a răspuns ea, vorbeam între noi.
Omar a ţipat foarte furios:
– Nu cred aşa ceva! Deci este adevărat ce am auzit. Şi voi îl credeţi pe Muhammed, nu-i aşa?
Înainte să îşi termine propoziţia, a lovit-o tare peste faţă. Această lovitură a aruncat-o pe sora sa la pământ. Dar ea s-a ridicat şi i-a răspuns fratelui ei:
– Fă ce vrei! Eu şi soţul meu suntem musulmani. Noi credem în Allah şi în Profetul Lui.
Apoi ea a rostit mărturisirea de credință: Nu există altă divinitate în afară de Allah și Muhammed este Profetul lui.” Omar era confuz şi avea sentimente contradictorii. Cuvintele pe care le auzise acum câteva clipe semănau cu cele pe care le auzise acum. Neputând să se mai împotrivească, el a spus:
– Aduceţi acele lucruri pe care le citeaţi! Lăsaţi-mă să văd şi eu ce i s-a revelat lui Muhammed.
Fatima a răspuns:
– Dragul meu frate, curăţă-te întâi, fă abluţiunea şi apoi îţi voi da foile de Coran.
Faţa lui Omar dintr-odată părea mai puţin furioasă. El era mai blând acum. În alte vremuri, în alte circumstanţe, ar fi strigat şi ar fi ţipat. Dar acum, el s-a grăbit să se spele şi apoi a intrat iar în cameră. Fatima i-a arătat versetele din Coran. Omar, ştiind să citească foarte bine, a citit versetele care fuseseră revelate recent. El a fost uimit. Ce lucru minunat era! Era impresionat. El simţea că fericirea curgea prin venele sale. Ce i se întâmpla lui Omar, care acum ceva timp dorea atât de mult să îl omoare pe Profet? El imediat şi-a pus sabia înapoi în teacă. Pe faţa lui nu mai exista nicio urmă de furie sau frustrare. Sentimentele pe care faţa lui le arătase acum un moment dispăruseră. El şi-a adus aminte ce voia să îi facă Profetului și s-a simţit ruşinat. Cum ar putea el să facă rău cuiva care recită cuvinte de la Allah, atât de frumoase, pentru toată lumea? Din ochii lui curgeau lacrimi. Dar în acelaşi timp, el încerca să zâmbească. Faţa lui era plină de fericire acum. El a spus:
– Ce lucru minunat este acesta! Nu am cuvinte să descriu cât sunt de fericit, dar si cât de ruşinat, mă simt acum! Nu pot exista cuvinte mai dulci decât cele ale Coranului!
Între timp, Khabbab, care venise să îi înveţe Coranul pe Fatima şi pe soţul ei, a spus:
– Ne bucurăm că te-ai hotărât să iei decizia corectă!
Când a auzit numele Profetului, faţa lui Omar a radiat de fericire. El a întrebat:
– Unde este Profetul acum?
Ei au răspuns toţi într-un glas:
– La casa lui Arqam.
Omar dorea să îl vadă imediat. Ei s-au ridicat împreună şi au plecat în acea direcţie. În inimile lor era fericire şi uşurare.
Omar era într-o stare de fericire incredibilă. Inima lui era plină de dragoste pentru Profet. El dorea să îi vadă faţa plină de strălucire până se sătura. El nu mai avea sentimente rele sau ură faţă de Profet. Câţiva musulmani păzeau casa lui Arqam pentru a-l apăra pe Profet. Cel care păzea, îl văzuze pe Omar purtând la brâu sabia, venind cu paşi repezi spre ei și devenise neliniştit. A fugit înauntru şi i-a informat că vine Omar. Dintr-odată, o mare tensiune era în cameră. Dar Profetul era calm şi liniştit. El i-a calmat şi pe cei din jurul lui. El a spus:
– Lăsaţi-l să vină, de ce vă e frică? Nu fiţi neliniştiţi. Dacă Allah vrea, El îl va călăuzi şi pe el pe calea cea dreaptă.
Auzind aceste lucruri, ei au deschis uşa imediat. Acolo stătea Omar, cu o înfăţişare de temut, cu arcul, săgeţile şi sabia sa. El a intrat în cameră şi s-a aşezat faţă în faţă cu Profetul. Toţi erau tăcuţi. Nimeni nu se mişca. Toată lumea aştepta îngrijorată să vadă ce se va întâmpla. Dar zâmbetul de pe faţa lui Omar şi lumina din ochii lui reflectau dragostea pe care o avea pentru Profet. Şi când Profetul iubirii, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a întrebat de ce a venit, el a spus:
– Acum cred că Allah este Unic şi că tu eşti Trimisul lui Allah. De aceea am venit.
Cei din cameră s-au îmbrăţişat unii pe alţii cu fericire. Profetul era mai fericit decât toţi. El era fericit deoarece dorea cu adevărat ca cineva precum Omar, curajos, de încredere, onest şi generos să devină musulman. El se rugase mult timp ca Allah să îi dea pe cineva precum Omar. Şi acum se răspunsese rugii lui. Aici era Omar ca musulman – cel mai curajos, puternic şi de temut om din Mekka. Alături de Abu Bakr, Ali şi Osman, acum era şi Omar, care era puternic, de încredere şi înflăcărat. Omar, care pornise să îl omoare pe Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), se întorcea cu gânduri şi sentimente complet diferite. În acea zi, sunetul fericirii răsuna în casa lui Arqam.
Acea zi a fost începutul unei noi perioade în Mekka. Până atunci, nimeni în afara Profetului nu putuse să se roage la Kaaba. Musulmanii îşi făceau rugăciunile fără să îi vadă păgânii. Omar ştia acest lucru. El a strigat:
– De ce ne ascundem? Jur pe Dumnezeu, fără teamă sau ezitare, voi merge cu mult curaj la Kaaba. Voi spune celor care nu ştiu despre aceste lucruri frumoase. Le voi propovădui Islamul.
Curajul lui i-a plăcut Profetului. Ei s-au ridicat împreună, au părăsit casa lui Arqam şi au plecat spre Kaaba. Profetul mergea în faţă. Omar era în dreapta sa şi Hamza în stânga. În spatele lor erau alţi credincioşi. În tot acest timp, păgânii aşteptau neliniştiţi să se întoarcă Omar. Ei erau siguri că nu se va întoarce fără să-l omoare pe Profet. Dar ce era acest lucru? Omar, Profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de partea lui şi alţi musulmani veneau în urma lor. La această vedere, teama începuse să se arate pe feţele păgânilor. Ei deveniseră ca nişte statui, uitându-se la Omar. În centru, Profetul era precum soarele care răspândea lumină în fiecare direcţie. Ei s-au uitat la Omar, apoi la Muhammed şi apoi la Hamza. Ei au întrebat:
– Omar! Cu ce ai venit la noi?
Omar a răspuns curajos:
– La Ilaha illallah, Muhammadur rasullullah! Nu există altă divinitate în afară de Allah, Muhammed este Profetul lui Allah.
Şi le-a spus musulmanilor să îl înconjoare pe Profet ca nişte gărzi de corp. El a strigat:
– Să nu mişte nimeni! Altfel finalul nu va fi unul plăcut!
Dintr-odată, toţi au tăcut. Fiindcă le era frică de Omar, nimeni nu putea face nimic. Profetul, împreună cu cei din jurul lui, au vizitat Kaaba. Ei s-au rugat în linişte fără a fi deranjaţi de cineva. Faţa fiecărui musulman radia de fericire. Acum Omar era de partea lor. Ei erau uimiţi de curajul şi onestitatea lui. După rugăciune, Profetul l-a numit Omar Faruq. Faruq însemna „cel care separă binele de rău”. Omar câştigase acest lucru şi îşi luase locul de partea binelui. Odată cu încheierea unei alte zile, era mai multă bucurie în inimile credincioşilor. În inimile păgânilor era mai multă gelozie şi ură decât înainte.
