Abdullah era fiul lui Abbas, unchiul Profetului. El era un copil bun și inocent, care îl iubea foarte mult pe Profet. El niciodată nu dorise să se despartă de el. Mătușa lui Abdullah era soția Profetului. Abdullah era foarte curios să știe cum se comporta Profetul acasă. I-a cerut voie mătușii să petreacă o noapte alături de Profet. El era foarte încântat. Se întreba ce făcea Profetul toată noaptea. Când s-a făcut seară, Profetul a venit acasă. Lui îi plăcea foarte mult să aibă oaspeți. Făcea tot ce îi stătea în putință ca oaspeții lui să se simtă confortabil. Când l-a văzut pe Abdullah acasă, a fost foarte fericit. I-a acordat o atenție deosebită. Au mâncat o cină liniștită și au stat de vorbă până noaptea târziu. Era timpul să meargă la culcare. Abdullah voia să stea în aceeași cameră cu Profetul. Inima îi bătea foarte repede și nu știa cum să îi spună acest lucru. Când Profetul a înțeles ce dorea Abdullah, l-a chemat în camera sa. Profetul și Abdullah au stat cu capul pe aceeași pernă. Parfumul minunat al Profetului se simțea în toată camera. Abdullah petrecea cea mai minunată noapte din viața sa. La miezul nopții, Abdullah s-a trezit. El și-a dat seama că Profetul nu era alături de el, s-a uitat în jur curios, Profetul se uita la cer prin fereastră. Fără să facă vreun zgomot, Abdullah l-a privit din pat. Profetul a început să recite versete din Coran în timp ce privea stelele și luna:
„În crearea cerurilor și a pământului și a zilei și nopții care se succed una pe cealaltă, este o lecție pentru cei ce cred.
Ei pomenesc numele lui Allah când se întind, stau jos sau în picioare.
Ei se gândesc la creația cerurilor și a pământului și spun:
„O, Doamne! Nu ai creat aceste lucruri degeaba. Apără-ne de focul Iadului.”
Abdullah îl privea cu mare admirație. Mai târziu, Profetul şi-a curăţat dinţii și a început să își facă rugăciunea sa specială de noapte. S-a rugat până târziu, în acea noapte. I-a cerut lui Allah salvarea întregii omeniri. Era aproape dimineață. De afară venea un sunet minunat. Acesta era Bilal care spunea Athan-ul, chemarea la rugăciune. Profetul a mers la moschee ca să împlinească rugăciunea de dimineață. La fel ca în timpul zilei, el obișnuia să își petreacă noaptea în adorare și rugăciune. Abdullah, care l-a văzut preocupat cu acest lucru, s-a ridicat bucuros din pat, și-a făcut abluțiunea și s-a dus la moschee.
