Credința în profeți

0
313

O parte esențială a Islamului este credința în toți profeții. Allah a trimis mulți profeți pentru a le reaminti oamenilor să urmeze calea corectă. Ei au adus același mesaj. În Coran se găsesc numele a 25 de profeți:

profetii

Prin îngerul Gibril, Allah a dat unor profeți revelații speciale, ori „cărți sfinte”, care era o confirmare, o readucere aminte și o îmbunătățire a ceea ce venise anterior. Alți profeți îi învățau pe oameni ceea ce venise în cărțile sfinte anterioare.

Unele cărți sfinte pomenite în Coran sunt:

Pergamentele lui Ibrahim (în arabă suhuf). Unele dintre rugile revelate lui Ibrahim sunt citate în Coran.

Torah lui Moise (în araba taurat). Mare parte din ele compun primele cinci cărți din Biblie, împreună cu alte scrieri.

Psalmii lui David (în araba zabur). Mare parte din ele se găsește în Biblie, în cartea numită Psalmii, împreună cu alți psalmi.

Noul Testament al lui Iisus (în arabă injil). O parte din aceasta poate fi găsită în Biblie, în Noul Testament, împreună cu alte scrieri.

Dar toate aceste cărți au fost deteriorate de oameni, au fost scoase pasaje, au fost adăugate lucruri, au fost schimbate cuvintele, astfel încât, noi credem că ele au fost revelate de Allah, dar forma lor originală s-a pierdut.

Coranul lui Muhammed. Coranul este cartea cea sfântă primită de Profetul Muhammed, din care nimic nu a fost scos și nimic nu a fost adăugat.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here