Numele lui era Salman. El locuia în Isfahan, Iran. Tatăl său, Buzahshan, era unul dintre fermierii bogați. La fel ca mulți care făceau acest lucru în Iran, el obișnuia să adore focul. Avea foarte mare grijă de fiul său. Niciodată nu îl scăpa din priviri. Nu îi permitea nici măcar să iasă afară din casă, fiindcă îi era frică să nu i se întâmple ceva. Dar, într-o zi s-a întâmplat ceva important. El s-a decis să îl trimită pe Salman la fermă. L-a luat deoparte, l-a sfătuit bine și l-a trimis la fermă. Aceasta era prima dată când Salman părăsea casa singur. A pornit la drum, pregătit să se descurce singur, dar avea să fie greu. Pe când mergea, a observat o biserică pe marginea drumului. Dinăuntru veneau niște zgomote. Era curios să vadă ce făceau înauntru, aşa că a intrat în tăcere. Aici oamenii nu adorau focul, ci pe Allah. Lui Salman i-a plăcut acest lucru foarte mult. Și-a spus în sinea lui: „Aceasta trebuie să fie o religie foarte frumoasă”. Când s-a întors seara acasă, i-a povestit tatălui său ce văzuse și l-a întrebat:
– Dragul meu tată, de ce noi adorăm focul? Din moment ce Allah este Cel care a creat focul, nu ar trebui să îl adorăm pe Allah?
Tatăl său a devenit furios.
– Fiule, a spus el, nu este nimic bun în acea religie. Religia strămoșilor tăi este mai bună.
Dar Salman nu era convins. El a continuat să îi pună tatălui său mai multe întrebări. Tatăl lui Salman devenise îngrijorat. Îi era teamă că Salman va înceta să mai adore focul. I-a legat piciorul cu un lanț de un stâlp al casei. Astfel l-a împiedicat să mai meargă la biserică. Respectând porunca tatălui său, Salman stătea toată ziua în fața focului. El era un băiat foarte inteligent. Știa că nu avea niciun rost pentru tatăl lui și pentru oricine altcineva din țară să adore focul. El le-a trimis în secret celor de la biserică un mesaj spunându-le că se va alătura primei caravane care va pleca. El a aflat că o caravană va pleca în curând spre Damasc. Nu după mult timp, el a reușit să desfacă lanțurile și să se alăture caravanei. După ce a ajuns în Damasc, a stat cu câțiva preoți. Preoții erau profesorii speciali care îi învățau pe oameni despre creștinism și cum să îndeplinească actele de adorare. El a învățat ceva nou de la fiecare dintre ei. Ultimul preot cu care a stat Salman, l-a luat deoparte și i-a spus:
– Fiule, timpul se apropie. Foarte curând va apărea ultimul profet. El va veni în ținutul arabilor. Va migra într-un loc între doi munți cu mulți curmali. El va accepta cadouri, dar nu pomană. Pecetea profeției este pe spatele lui. Dacă poți să mergi acolo, nu mai aștepta. Du-te!
Era ca și când inima lui Salman ardea, dar unii oamnei răi l-au prins înainte de a ajunge în ținutul arabilor. L-au vândut unui evreu ca sclav. Evreul și oamenii lui, fără a ști ceva despre el și afacerile lui, l-au adus la Medina. Salman nu știa unde fusese adus. Dar odată ce a văzut orașul Medina s-a gândit: „Acesta trebuie să fie locul pe care mi l-a descris profesorul meu”. De acum înainte el va locui în Medina. Cu speranța că îl va întâlni pe profetul despre care îi spusese profesorul lui, a așteptat zi și noapte.
Salman și-a continuat viața ca sclav. El îndeplinea sarcinile pe care i le dădea stăpânul său, dar gândurile sale erau mereu la profetul care va veni la Medina. Într-o zi, un om a venit la stăpânul lui Salman, pe când Salman culegea curmale din copac. Stăpânul lui Salman stătea sub copac. Omul l-a întrebat:
– Știi ce s-a întâmplat?
– Ce s-a întâmplat? a întrebat stăpânul lui Salman.
Omul a început să vorbească cu neliniște:
– Nu pot să cred! Azi un om numit Profetul a venit în satul Quba de la Mekka. Toată lumea s-a adunat în jurul lui și asculta predica lui.
Când a auzit acest lucru, Salman a început să tremure. El era neliniștit. Aproape că era să cadă peste stăpânul lui. Nu s-a putut abține și coborând din curmal a spus:
– Ce ai spus?
Văzând ce ciudat reacționează, stăpânul lui s-a supărat foarte tare. L-a lovit în față.
– Ce te interesează pe tine? a spus el. Du-te înapoi la muncă.
Salman s-a întors la munca sa, dar gândul său era încă la Profetul din Mekka. Această persoană trebuia să fie profetul așteptat. El voia să se asigure de acest lucru. A așteptat tăcut până seara.
Când s-a întunecat, și-a luat niște mâncare pentru călătorie și a plecat în secret spre Quba. El a apărut în fața Profetului:
– Am auzit că ești un om binecuvântat și aș vrea să îți dau această mâncare ca pomană, a spus el întinzându-i vasul cu mâncare. Profetul i-a mulțumit, a luat mâncarea și a împărțit-o musulmanilor prezenți. El nu a luat nicio îmbucătură din ea. Salman se aștepta ca el să facă așa, dar apoi și-a amintit că profesorul îi spusese: Profetul va primi daruri, dar nu pomană. Pecetea profeției este pe spatele lui! Salman s-a întors fericit la Medina.
Cu prima ocazie s-a întors la Quba să îl vadă pe Profet și de această dată i-a oferit mâncare cadou. Profetul a acceptat darul lui Salman și el, cât și oamenii din jurul lui au mâncat din ea. Salman s-a întors fericit la Medina. Cât despre pecetea profeției de pe spatele lui, el urma să aștepte cu răbdare momentul când o va vedea.
