Era mare încântare în Mekka. În sfârșit, construirea Kaabei se terminase. Era timpul ca sfânta Piatră Neagră să fie pusă înapoi la locul ei. Oamenii obișnuiau să spună că venise din Paradis, atunci când Ibrahim și Ismail au construit Mekka. Aceștia adunaseră pietre de peste tot pe unde găsiseră, dar tot le mai lipsea una. Atunci Ibrahim i-a cerut lui Allah încă o piatră, care să fie un semn pentru urmașii lor. În scurt timp, îngerul Gibril i-a dat lui Ismail această piatră, spre bucuria amândurora și amândoi o sărutau, de bucurie că vor termina construcția. Fiecare trib fusese responsabil cu reconstrucția unuia din cele patru colțuri ale Kaabei și credea că onoarea de a o așeza la locul său aparținea conducătorului său. Nu puteau ajunge la o înțelegere în această privință. Dintr-odată a izbucnit o ceartă. Cei care munceau spuneau:
– Noi vom pune Piatra Neagră la locul ei!
Un bătrân înțelept, care și-a dat seama că va izbucni o ceartă mare din cauza pietrei, a făcut o sugestie:
– Ascultați-mă! Haideți să numim un judecător care să hotărască și aceasta îi va face pe toți fericiți. Pe oricine alege el, lăsați-l să pună piatra acolo. Dacă mă întrebați pe mine, haideți să alegem prima persoană care va intra pe poartă să fie judecătorul nostru.
Toată lumea a acceptat această opinie. Toate certurile și toată gălăgia au încetat imediat. Toți ochii s-au întors spre poartă. Cine urma să fie primul care va intra? După puțin timp, cineva a apărut în depărtare. Emoția era în cel mai înalt punct. Cine era el? Când așteptatul judecător s-a apropiat, un zâmbet dulce a apărut pe fețele tuturor. Allah Preaînaltul îl trimisese. Toți erau fericiți. Toți au strigat deodată:
– Muhammed Al-Amin vine! El este cel mai de încredere dintre noi. Toți vom fi de acord cu hotărârea lui!
Al-Amin era un nume pe care oamenii i-l puseseră Profetului pentru că el era „cel demn de încredere”, era omul care niciodată nu mințise și nu înșelase pe nimeni. În plus, oamenii cînd plecau din Mekka, îi încredințau banii și bunurile lor, pentru a fi în siguranță.
Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a venit și-a salutat pe toți cu un zâmbet. Din moment ce el fusese departe de Mekka în ultimul timp, nu știa ce se întâmplase. Ei i-au explicat situația. El le-a spus oamenilor din jurul lui:
– Aduceți-mi o bucată de pânză.
Ei i-au adus repede, iar el a pus bucata de pânză pe pământ și a pus Piatra Neagră în mijlocul ei. Toată lumea îi urmărea mișcările cu încântare, fiind siguri că ei vor fi cei aleși să așeze piatra. El a spus:
– Acum, fiecare șef de trib să țină de câte un capăt.
Fieacare șef au apucat câte un colț, apoi împreună au ridicat-o. Muhammed a luat Piatra Neagră și el însuși a așezat-o în zid. În acest mod toată lumea a fost implicată în așezarea acestei pietre sfinte. Problema fusese rezolvată. Toată lumea era fericită.
De atunci, Piatra Neagră stă acolo așa cum a pus-o Muhammed. Cei care vizitează Kaaba o pot atinge. Ei își vor aminti de Profet și o vor saluta. Cei care pot să o sărute și miroasă vor spune că are încă același parfum.
