Povestea fanusului – lămpii de Ramadan

2
311

fanoos

 

Această poveste ne-a fost trimisă de Bina Alexandra, căreia îi mulțumim pentru poveste și pentru poze.

A fost odată ca niciodată, un mic prinț, care locuia singur cu tatăl său, ce era calif, el fiind orfan de mamă. Într-o zi, califul s-a recăsătorit, iar soția lui, era foarte rea cu micul prinț. Califul nu băga de seamă acestea, fapt ce îl deranja și îl întrista foarte mult pe prinț.

În ziua a 15-a din luna Sha’aban, băiatul i-a spus porumbelului său “Hai să nu mai locuim aici. Hai să fugim, pentru că aici nimănui nu-i pasă de noi.”

Așa că amândoi au fugit în pădure.

După ceva timp de mers prin pădure, au ajuns la un castel gigant care aparținea unui uriaș.

“Acesta este castelul gigantului cel înfiorător”, a spus prințul “dar suntem foarte înfometați și ne este tare frig, iar el s-ar putea să fi adormit deja. Haide să intră și să ne odihnim până dimineață.”

Dar uriașul nu era adormit. El îi urmărea pe cei doi din curtea castelului, unde se ascundea prin tufișuri.

Prințul a găsit un pat și a adormit. Dar când s-a trezit era înconjurat de barele de fier aurii ale cuștii în care uriașul l-a închis.

Gigantul a spus: “Eu știu totul despre mama ta vitregă, cea rea și neiubită de nimeni. Tatăl tău nu te iubește. Eu sunt singur aici, așa că te voi păstra ca și animalul meu de casă!”

Prințul încercă să se târguiască cu uriașul pentru eliberarea lui, așa că într-un final gigantul a spus “Îți voi trimite porumbelul acasă. Dacă califului îi este dor de tine, el va urmări porumbelul până aici și va veni să te salveze, dar dacă nu va face astfel, îți vei petrece tot restul vieții aici, închis în cușca aceasta ca și animăluțul meu de casă.” Așa că porumbelul a fugit într-un suflet înspre palatul califului.

Având în vedere că fiul său era dispărut de acasă de ceva vreme, califul plângea și se ruga noapte de noapte ca să își revadă fiul înainte de începerea lunii Ramadan.

În ultima noapte de Sha’aban, califul a simțit că fiul lui este aproape de el. A deschis fereastra și a găsit porumbelul fiului său acolo. Știa că trebuie să pornească pe urmele porumbelului pentru a-și găsi fiul, dar era foarte întuneric afară.

O prințesă, sora califului, i-a sugerat acestuia ca toata lumea din palat să aprindă un fanus și să lumineze calea califului ce avea sa pornească în căutarea fiului său. În câteva minute această veste s-a răspândit, și fiecare bărbat, femeie și copil din palat și nu numai, au aprins câte un fanus și au pornit spre pădure, urmând-l pe calif. Pe drum, copiii cântau cântece pentru începerea sfintei luni de Ramadan. Prințul a auzit cântecele și a văzut luminile de la lămpile acestora, de la “fereastra închisorii lui”. Știa că este tatăl său. Gigantul a fost profund impresionat de acest gest pe care califul și oamenii săi l-au făcut, și i-a spus în șoaptă prințului “Am greșit! Tatăl tău merita o a doua șansă. Du-te acasă!”

Micul prinț s-a reîntâlnit cu tatăl său numaidecât. Aceștia s-au reîntors la palatul califului și au început postul în prima zi de Ramadan, împreună.

Pentru a îi răsplăti pe cei care l-au ajutat, califul le-a dăruit acestora câte un fanus de aur, ca recompensă, pentru a le pune la ușa caselor lor. După aceea, el a dat ordin tuturor miniștrilor săi să lumineze străzile și moscheile cu lămpi frumos colorate.

Din acea zi, copiii au confecționat lămpi, care sa marcheze acest moment, al începutului lunii de Ramadan.

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here