Păgânii deja ajunseseră prea departe în persecutarea musulmanilor. Nu era niciun rău pe care ei să nu-l facă musulmanilor. Pentru musulmani, simplul fapt că locuiau în Mekka devenise o tortură. Ei sufereau din cauza insultelor, atacurilor și blestemele păgânilor. S-au adunat toți împreună și au mers la Profet. I-au spus că nu mai puteau suporta persecuția și că doreau să migreze la Medina. Migrarea lor, plecarea dintr-un loc în altul, le-ar fi permis să își practice religia cu ușurință și în libertate.
Profetul s-a gândit profund la acest lucru. Desigur, era o idee minunată să migreze la Medina. Dar timpul încă nu venise. Porunca sau permisiunea de a migra trebuia să vină de la Allah Însuși. El le-a explicat acest lucru, iar ei au început să aștepte acea poruncă de la Allah.
Au trecut câteva zile și Profetul i-a chemat pe toți musulmanii împreună și le-a spus:
– Locul în care veți migra mi-a fost arătat. L-am văzut ca un oraș înconjurat de livezi. Oricine vrea să plece poate merge acolo. Uniți-vă cu frații voștri din Medina. Allah Preaînaltul i-a făcut frații voștri. Și El a făcut Medina un loc liniștit în care veți trăi în siguranță.
Musulmanii erau foarte bucuroși. De acum înainte ei vor putea să își practice actele de adorare în siguranță și vor duce o viață pașnică. Au început să se pregătească cu mari speranțe și fericire. Profetul le-a reamintit din nou să fie foarte atenți. Pentru a nu-i lăsa pe păgâni să afle ce se petrece, au început să părăsească Mekka în grupuri mici. După câteva zile, păgânii au realizat că musulmanii au părăsit Mekka și au plecat după ei să îi prindă. Pe oricine prindeau, îi obligau să se întoarcă. Au despărțit membri ai acelorasi familii și pe unii i-au pus în închisoare, dar musulmanii nu au renunțat. Păgânii au făcut lucruri de neimaginat ca să împiedice migrarea lor, dar musulmanii au rezistat la orice, au îndurat fiecare greutate, iar migrarea a continuat. Sprijinul lui Allah era cu ei. Acum începea o nouă zi, diferită. Lumina islamului strălucea pe munții din Medina. Mekka devenea goală. Ușile caselor musulmanilor erau încuiate. Copiii erau aduși la Medina unde puteau să se joace în pace și să trăiască fericiți apoi cu părinții lor. În ochii lor se vedea bucuria, iar în inimile lor era speranța. Copiii din Medina așteptau cu nerăbdare ca frații lor în religie, copiii din Mekka, adulții musulmani și mai ales, Profetul, să li se alăture în curând.
În timp ce musulmanii migrau în secret spre Medina, grup după grup, unul dintre ei mergea în față curajos, nefiindu-i frică de nimeni. El i-a provocat pe toți păgânii. Era Omar, susținătorul curajului, puterii, dreptății și sincerității, era de asemenea pregătit să părăsească Mekka. El își pregătise sabia. A mers și a înconjurat Kaaba de șapte ori. Păgânii, în fața unui asemenea curaj nu au putut să-și ridice vocile. Nu puteau face nimic din cauza fricii de el. Omar a spus cu voce tare:
– Ascultați-mă! Voi migra la Medina pentru a-mi proteja religia. Oricine vrea să mă împiedice să vină acum în față.
Păgânii nu au putut scoate un cuvânt. Ei știau foarte bine ce li se va întâmpla dacă ar fi încercat să îl oprească. Luând permisiunea de la Profet, Omar a părăsit Mekka alături de încă douăzeci de musulmani. Păgânii nu au putut să îl urmărească. După o scurtă perioadă de timp, majoritatea musulmanilor părăsiseră Mekka și se alăturaseră musulmanilor din Medina. Cei care încă mai rămăseseră erau Profetul, familia sa, companionul și prietenul său apropiat, Abu Bakr, vărul său, Ali, cei săraci, cei bolnavi și aceia care erau ținuți prizonieri de către păgâni din cauza credinței lor. Allah le dăduse musulmanilor permisiunea să migreze, dar nu venise nicio veste încă pentru Profet să facă la fel. Așadar, el aștepta ca permisiunea specială să vină.
