Conform veștilor care ajunseseră în Mekka, oamenii din Medina îi primiseră pe musulmani cu brațele deschise. Ei îi tratau bine pe musulmani. Datotrită standardelor morale ridicate ale frăției musulmane, ei i-au luat în casele lor și au împărțit tot ce aveau cu ei. Bucuria și fericirea din inimile musulmanilor i-au înfuriat pe păgâni. Când se gândeau la posibilitatea ca într-o zi Profetul însuși să plece și să îi organizeze pe musulmanii din Medina, păgânii înnebuneau și se simțeau neajutorați. Au devenit neliniștiți. Simțeau că trebuiau să facă ceva și aceasta cât mai repede. S-au adunat în grabă. Erau adunați aproape o sută dintre ei. Au discutat ce să facă referitor la Profet, care era încă în Mekka. Unul dintre ei a spus:
– Haideți să îl legăm cu lanțuri și apoi să îl băgăm la închisoare.
– Nu, au spus ei, dacă îl punem în lanțuri, oamenii din Medina vor afla de acest lucru și vor veni să îl elibereze și apoi se vor lupta cu noi.
– Nu, nu, trebuie să ne gândim la altceva.
Altul a sugerat:
– Haideți să îl alungăm din Mekka și să îl exilăm. Să îl lăsăm să plece oriunde vrea după ce pleacă de aici.
Un om bătrân înțelept a spus:
– Cred că ați uitat cum oamenii sunt convinși de vorba lui frumoasă și fața lui zâmbitoare. Dacă faceți acest lucru, el va merge peste tot și va influența pe toată lumea. Întreaga lume va deveni musulmană. Ar trebui să ne gândim la altceva.
La aceasta, Abu Jahl a spus:
– M-am gândit la ceva la care nu s-a gândit nimeni, vă pot garanta acest lucru.
– La ce? au întrebat ei.
El a răspuns:
– Nu există altă soluție decât să îl omorâm. Haideți să alegem niște oameni puternici din fiecare grup. Apoi haideți să le dăm niște săbii ascuțite și ei să îl omoare împreună. În acest fel putem scăpa de el. Și în acest fel nu se va ști adevăratul ucigaș. Putem să plătim banii de sânge și să fim liberi.
Omul cel bătrân a răspuns la propunerea lui Abu Jahl:
– Probabil că aceasta este cea mai bună idee, nu poate exista o soluție mai bună decât aceasta.
Sugestia lui Abu Jahl a fost acceptată. Pe fețele tuturor era un zâmbet răutăcios. Decizia finală fusese luată; ei îl vor omorî pe Profet. Profetul obișnuia să îl viziteze pe prietenul său Abu Bakr, fie dimineața, fie seara, nelipsind în nicio zi. Într-o zi el a venit la ușa lui la amiază. Abu Bakr și-a zis încet:
– Pe Allah, Profetul nu ar veni la ușa mea la acest timp. Trebuie să fie ceva serios la mijloc. Apoi l-a chemat în casă, l-a privit cu drag și a zis:
– Mi-aș sacrifica mama și pe tatăl meu de dragul Trimisului lui Allah.
În acea comunitate, acesta era modul de a face un jurământ pentru a arăta cea mai mare compasiune pentru cineva. El a adăugat:
– Ai vreo veste?
Profetul avea o mulțime de vești bune.
– Allah Preaînaltul mi-a dat permisiunea să părăsesc Mekka și să plec la Medina!
În acel moment, Abu Bakr era plin de tristețe. Nu își putea imagina să îl părăsească pe Profet. L-a întrebat:
– Îți voi putea ține companie în această călătorie?
– Da, bineînțeles, a spus Profetul.
Atunci totul s-a schimbat pentru Abu Bakr. Lacrimi de bucurie curgeau pe obrajii lui.
Profetul a mers înapoi acasă după ce i-a dat vestea bună lui Abu Bakr. Acasă, îngerul revelației, Jibril, a apărut în fața lui. l-a salutat și apoi l-a informat de capcana pe care păgânii au pregătit-o pentru el. Îngerul a adăugat „În noaptea aceasta nu dormi în locul în care dormi de obicei.”
Auzind acest lucru Profetul l-a chemat pe vărul său, Ali, și i-a spus:
– În noaptea aceasta, dormi tu în locul meu; acoperă-te cu acest cearcaf verde al meu și nu te teme. Nimeni nu va putea să îți facă vreun rău.
Numele lui în Mekka era Muhammed cel de încredere, Muhammed Al-Amin. Până în acea zi, toată lumea, credincioși sau necredincioși, își lăsau bunurile în grija lui, chiar și cele mai valoroase bunuri ale celor care voiau să îl omoare erau la Profet. El i-a dat fiecare bun pe care îl avea lui Ali. I-a spus cui îi aparținea fiecare. I-a spus să dea totul înapoi proprietarilor. El era în fața faptului de a fi omorât de către păgâni și totuși nu arăta niciun semn de a fi temător sau nervos. Ca de obicei, credința lui în Allah era absolută. De dragul misiunii sale, el hotârâse deja că era gata să își sacrifice viața. A așteptat toată noaptea cu răbdare, în rugăciune.
Era după ora două noaptea când aproape două sute de oameni înarmați cu săbii au înconjurat casa Profetului. Ei erau atât de furioși încât vedeau roșu în fața ochilor. Așteptau ca dimineața să vină și el să iasă din casa sa, deoarece conform tradiției, era un semn de lașitate să omori pe cineva în somn. Profetul era acasă. El a făcut exact ce i-a spus Jibril și l-a pus pe Ali în patul său. El știa că oamenii cu săbii i-au înconjurat casa. El nu era nici speriat și nici neliniștit, fiidcă știa că Alah Preaînaltul l-a trimis ca profet, astfel că El îl va proteja. și-a luat rămas bun de la membrii familiei și deschizând ușa, a ieșit din casă. Pe buzele sale erau rugi și unele versete din capitolul Ya Sin. A văzut sute de ucigași cu săbiile în mâini. A luat o mână de pământ de jos și l-a arunca spre ei, apoi a trecut printre ei. Însuși Allah îi poruncise să facă așa. Ce era aceasta? Când Profetul a făcut așa cum i-a spus Allah, a devenit invizibil. Deși ei erau chiar în fața lui, el a trecut printre ei. Cei care voiau să îl omoare nu îl puteau vedea. Ucigașii care înconjurau casa așteptau să vină dimineața. Abu Jahl s-a uitat la tăișul ascuțit al sabiei sale și a zis „O, sabie, pentru această ocazie te-am păstrat”. Omul de lângă el a spus:
– Nu am mai văzut pe nimeni așa plin de ură față de Muhammed ca tine.
Abu Jahl a zâmbit bucuros și a spus: „De acum înainte, nu vei mai putea să vezi nici aceasta.”
Era chiar înainte de răsărit, cocoșii cântau. Era semnul că dimineața venise. Cei care înconjurau casa era fericiți. Abu Jahl, vorbind cu sine, a spus: „O, soare, răsari acum. Ne grăbim. Un om care trecea pe lângă ei i-a întrebat:
– Ce așteptați aici?
Ei au spus:
– Îl așteptăm pe Muhammed.
Omul a spus:
– Muhammed a trecut pe lângă voi acum mult timp.
Neliniștiti, oamenii s-au uitat prin fereastră și văzându-l pe Ali în patul Profetului acoperit cu cearceaful verde, nu puteau înțelege de ce trecătorul spusese acel lucru.
– Nu, au spus ei, el este aici. Muhammed doarme. E în pat.
Și s-au întors să aștepte să răsară Soarele.
Era dimineață. Două sute de oameni înarmați care înconjurau casa profetului așteptau cu nerăbdare ca el să iasă afară. Într-un final, cu un scârțâit, ușa s-a deschis. A ieșit cineva la care ei nu se așteptau. Era fiul lui Abu Talib, Ali. Ei erau uluiți. L-au înconjurat imediat spunând:
– Spune-ne! Unde este Muhammed?
– Nu știu”, a spus Ali
– Nu minți și nu ne fa sa pierdem timpul, au spus ei.
Ali a răspuns:
– Dacă vreți, mergeți înăuntru și căutați-l.
Abu Jahl a intrat, dar Profetul nu era acasă. Ei s-au adunat lângă Ali. Deși l-au constrâns foarte mult, nu au putut scoate nici măcar un singur cuvânt de la el. Ucigașii erau nedumeriți de cum dispăruse Profetul. Ei au spus:
– El sigur trebuie să fie în casa lui Abu Bakr.
Imediat au alergat la casa lui Abu Bakr și au bătut la ușă. Fiica lui Abu Bakr, Asma, a deschis ușa. Ea s-a uitat la ei cu teamă în ochi.
Spune-ne! Vorbește! au spus ei. Unde este tatăl tău?
– Nu știu, a spus Asma.
Abu Jahl, furios, a lovit-o pe Asma cu pumnul în față. Din cauza loviturii puternice, Asma a căzut la pământ. Fusese o lovitură atât de puternică încât cerceii ei au căzut și erau la pământ lângă ea. Dar ea nu era persoana care le-ar spune un secret de al Trimisului lui Allah și de-al tatălui ei. Ucigașii și-au dat seama că nu vor scoate vreun cuvânt de la ea. Astfel că au început să caute peste tot. Ei erau foarte minuțioși și întrebau mulți oameni unde i-ar putea găsi pe Profet și pe Abu Bakr. Dar la final când și-au pierdut speranța au trimis crainicii orașului să îi informeze pe oameni că exista o răsplată pentru oricine îi găsea pe Profet și pe Abu Bakr. Crainicii mergeau peste tot strigând: „O, oameni din Mekka! Fiți atenți! Oricine îi găsește pe Muhammed și pe Abu Bakr, va primi o răsplată de o sută de cămile!”
