Înfățișarea, familia, averea și talentele – iată câteva lucruri pentru care trebuie să fii mulțumit, căci Allah Preaînaltul spune: „Deci primeşte ceea ce‑ţi dau şi fii dintre cei mulţumitori!” (Coran, Sura Al-Araf: 144)
Majoritatea învățaților musulmani și a dreptcredincioșilor din primele generații ale Islamului erau săraci; nu ar mai trebui menționat că ei nu aveau case și mașini frumoase. Totuși, în ciuda acestor dezavantaje, au avut vieți prospere și au fost de folos omenirii, nu datorită unor miracole, ci din cauză că au folosit tot ce le-a fost dat pe drumul cel drept. Prin urmare, ei erau binecuvântați în viața lor.
Din contră, există mulți oameni care au fost înzestrați cu avere, copii sau alte forme de binecuvântări, dar totuși aceste binecuvântări au fost motivul durerilor și suferințelor lor. Au derivat de la ceea ce le dicta instinctele lor interne și anume de la faptul că lucrurile materiale nu sunt totul. Privește la cei care au obținut diferite diplome de universitate; talentele și abilitățile lor au rămas nefolosite. Între timp, alții care s-au limitat la scopul cunoașterii, au reușit să creeze munți din ceea ce li s-a oferit, beneficiind atât ei cât și societatea.
Dacă ești în căutarea fericirii, fii fericit cu înfățișarea pe care Allah ți-a dăruit-o, cu situația familiei tale, cu sunetul vocii tale și cu nivelul tău propriu de înțelegere.
Iată aici o listă ai acelora care au strălucit în moștenirea islamică, în ciuda diferitelor dezavantaje de care a avut parte fiecare:
- Ataa ibn Rabah a fost un om înțelept și renumit. El era un sclav eliberat și cârn, dar și paralizat.
- Ibn Qays era renumit printre arabi pentru nivelul lui unic de răbdare. A atins acest statut în ciuda faptului că era slăbit, cocoșat, cu picioarele strâmbe și un chip fragil.
- Al-Amaș era unul dintre cei mai învățați școlari de hadis din timpul lui. El era un sclav eliberat, avea o vedere slabă și era sărac. Hainele lui erau sfâșiate, aspectul era neglijat și trăia în condiții nefavorabile.
De fapt, fiecare profet a fost, la un moment sau altul, un păstor. Profetul Davud (Pacea fie asupra sa!) a fost fierar, profetul Zakariya (Pacea fie asupra sa!) a fost tâmplar, profetul Idris (Pacea fie asupra sa!) era croitor și totuși ei au fost cei mai buni dintre oameni.
De aceea, valoare ta stă în abilitățile, faptele bune, manierele tale și contribuțiile tale în societate. Atunci, fii fericit cu ceea ce Allah ți-a oferit.
„Noi le‑am împărţit lor cele spre trebuinţă în viaţa din această lume…” (Coran, Sura Az-Zukhruf: 32)
Adu-ți aminte de Rai, care este întins cât cerurile și pământul.
Dacă ești înfometat, dacă ești trist, bolnav sau opresat, adu-ți aminte de eterna binecuvântare a Paradisului. Dacă faci acest lucru, atunci pierderile tale vor deveni adevărate profituri și greutățile pe care le înduri vor deveni adevărate comori.
Cei mai înțelepți oameni sunt aceia care muncesc pentru Viața de Apoi, pentru că este mai bună și veșnică. Și cei mai neînțelepți dintre oameni sunt aceia care privesc la această lume ca fiind locuința lor veșnică – satisfăcându-și toate poftele. Vei vedea că astfel de oameni sunt cei care sunt cei mai doborâți atunci când sunt loviți de vreo încercare. Vor fi cei mai distruși oameni din cauza celor lumești pentru că ei nu văd mai departe de viețile lor din această lume. Ei văd și trăiesc numai pentru această viață. Nu doresc ca nimic să le strice starea de fericire.
Oare ne-am gândit la descrierea locuitorilor Paradisului? Boala nu-i atinge, supărarea nu se apropie de ei, nu mor, rămânând tineri tot timpul, iar înfățișarea lor rămâne tot timpul perfectă și curată. Ei locuiesc într-o casă frumoasă. În Rai se găsește tot ceea ce ochii nu au văzut, urechile nu au auzit și nicio minte umană nu și-a închipuit. Un călător merge împrejurul unui copac din Paradis timp de o sută de ani și încă nu-l poate cuprinde. Lungimea unui cort în Paradis este de șaizeci de mile. Râurile lui sunt constante, castelele sunt nobile, iar fructele ei nu numai că sunt aproape, dar sunt și ușor de cules.
„În ea va fi un izvor ce curge. În ea vor fi divanuri ridicate. Şi pocale aşezate. Şi perne rânduite. Şi covoare aşternute.” (Coran, Sura Al-Ghașiya: 12-16)
Fericirea din Paradis va fi absolută. Deci de ce omul nu contemplă la acest lucru?
Dacă Paradisul este ultima noastră destinație – și noi ne rugăm la Allah pentru aceasta – atunci greutățile acestei lumi sunt mai ușoare decât le vedem noi, deci lasă inimile celor afectați să caute consolare.
O, tu, cel care trăiești în sărăcie, sau ești încercat de o încercare, fă fapte bune pentru a câștiga Paradisul lui Allah.
„Pace vouă! pentru că aţi fost statornici. Şi ce bună este răsplata Casei [Veşnice]!” (Coran, sura Ar-Rad: 24)
„Astfel Noi am făcut din voi o comunitate cumpătată…” (Coran, Sura Al-Baqara: 143)
Atât conștiința cât și religia ta îți cer să fii onest, ceea ce înseamnă că nu trebuie nici să exagerezi sau să subestimezi, nici să faci exces sau să faci prea puțin. Cine caută fericirea trebuie să fie drept, indiferent dacă el este furios, trist sau bucuros. Exagerările noastre în legătură cu ceilalți sunt inacceptabile. Cel mai bun drum este cel de mijloc. Cel care-și urmărește scopurile va amplifica probabil importanța oricărei situații și va exagera întotdeauna pentru un lucru mic. Va fi gelos și rău cu ceilalți. De vreme ce el trăiește într-o lume a exagerării și imaginației, îi va vedea pe ceilalți că sunt împotriva lui, până în măsura în care va crede că ceilalți se răzvrătesc împotriva lui. Și datorită acestui lucru, va trăi sub un nor negru, fiind cuprins în permanență de frică și teamă.
Să trăiești în conformitate cu superstițiile și zvonurile auzite este interzis în religia noastră.
„…ei socotesc că orice strigăt este împotriva lor…” (Coran, Sura Al-Munafiqun: 4)
