Principala menire a părinților este aceea de a-și educa copiii și în acest sens nu există controversă. Dar felul în care îi educăm ține de noi. Cea mai mare parte a educației se face prin puterea exemplului. Iar restul trebuie plănuit și planificat pentru efecte imediate și eficiente.
Copiii învață despre Ramadan observând comportamentul părinților. Dacă pe perioada Ramadanului comportamentul nostru nu se schimbă, copilul nu va percepe această lună ca fiind una a schimbării.
Dacă nu avem grijă ce și cum percepe copilul nostru, pentru el Ramadanul va fi acea lună în care oamenii mari nu mănâncă și nu beau, sunt mai iritați ca de obicei, prea ocupați să le dea atenți, luna în care în fiecare zi se gătește ca pentru o săptămână și, eventual, luna în care merg mai des la moschee.
Oare doar atât ne dorim de la copiii noștri? Noi putem să îi învățăm pe copii că Ramadanul este o lună specială în care ne apropiem de Allah. În care ne curățăm trupurile și sufletele, în care facem un efort să mâncăm mai cumpătat și mai sănătos, în care ne testăm răbdarea. În care fiecare părinte face un efort în plus pentru a crea o relație mai bună cu copilul său, în care este mai afectuos și mai grijuliu. Pentru copii, o oră în plus pe zi contează. O oră în care petrecem timpul împreună, învățăm, ne distrăm, facem lucruri de care în mod normal nu avem timp. Peste ani, acestea vor fi amintirile neprețuite ale lor. Acel Ramadan magic în care mama și tata m-au învățat lucruri frumoase, în care am stat mai mult ca oricând împreună.
Nu exită copil prea mare pentru a primi o îmbrățișare de la mama sa și de la tatăl său.
