Cel mai răbdător om

0
127

Cu mult timp în urmă, pe teritoriul Siriei trăia un bărbat. Numele său era Ayub, sau Iov. El îl iubea pe Allah foarte mult. Și Allah l-a făcut foarte înțelept. Și l-a făcut un om bogat. El era, de asemenea, profet.

Profetul Ayub avea multe câmpuri. Avea multe oi. Casa sa era foarte mare și avea mulți servitori în acea casă.

Copiii săi erau foarte buni. Profetul Ayub știa că totul vine de la Allah.

El știa că Allah îi dăruise câmpurile, oile și banii. El se ruga la Allah și Îi mulțumea pentru darurile Sale.

Oamenii din sat spuneau: „Îi este ușor lui Ayub să Îl iubească pe Allah. Îi este ușor să se roage la El în fiecare zi. Este bogat și are mult timp liber. Noi suntem săraci. Nu avem case frumoase și câmpuri mănoase.

Dacă Ayub ar fi fost sărac, la fel ca noi, nu l-ar iubi pe Allah atât de mult. Nu s-ar mai ruga tot timpul.”

Allah a vrut să le arate oamenilor că se înșelau. Astfel, l-a testat pe Profetul Ayub. A vrut să le arate că Profetul Ayub nu va înceta niciodată să Îl iubească. Așa au început încercările Profetului Ayub.

Într-o zi, oile Profetului Ayub s-au rătăcit. A doua zi, toată apa din grădini și câmpuri s-a uscat. Profetul Ayub a devenit sărac. Membrii familiei sale au murit. Profetul Ayub a rămas singur. Apoi s-a îmbolnăvit.

Profetul Ayub nu s-a plâns. Nu a încetat să se roage la Allah. Știa că Allah îl va ajuta. El îl preamărea pe Allah: „Sunt copleșit de durere, dar Tu ești Cel  mai Milos dintre toți cei care sunt miloși.”

Lui Allah îi plăcea răbdarea Profetului Ayub. I-a spus lui Ayub: „Lovește pământul cu picioarele!” Și din pământ a izvorât apă. Allah i-a poruncit Profetului Ayub să se spele cu apa din acel izvor și se va însănătoși.

Profetul Ayub era sănătos acum. Allah i-a dat din nou o casă mare, oi multe și câmpuri mănoase. I-a dăruit mulți copii. L-a făcut chiar mai bogat decât înainte.

Datorită faptului că Profetul Ayub a arătat că are multă răbdare în cele mai mari necazuri și dureri, Allah nu numai că l-a răsplătit în Viața de Apoi, dar i-a redat și bogăția din această viață. El a avut o nouă familie, cu șapte băieți și trei fete. A trăit până la 93 de ani și a văzut patru generații de urmași ai săi. Era atât de bogat, încât „ploua cu aur pe el”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here